40 de ani de diabet - unde a ajuns progresul tehnologic?

L-am rugat pe Dave Sowerby, persoană cu diabet zaharat tip 1, să-și împărtășească perspectivele asupra evoluției tehnologiei implicate în gestionarea diabetului de la momentul diagnosticului său și să compare cu experiența fiicei sale, Martha.

Acest articol reflectă experiența, punctul de vedere și opiniile lui Dave Sowerby și nu ar trebui interpretat ca fiind o reprezentare a unui grup mai larg de persoane cu diabet.

1979 pare cu atât de mult timp în urmă și o lume complet diferită, pentru orice, de la divertisment la transport. Într-o zi răcoroasă de martie, copilul de 3 ani care eram devenea încet, încet, din ce în ce mai slăbit, după ce pierdusem în greutate constant și beam mai multă apă. O vizită a unui medic s-a încheiat cu dus cu mașina la cel mai apropiat spital de copii cu suspicicune de „diabet zaharat”. O săptămână mai târziu, părinții mei au fost trimiși acasă cu seringi de sticlă, ace de oțel și eprubete pentru măsurarea zahărului din urină folosind tablete efervescente și cu promisiunea că vindecarea va fi posibilă peste vreo 10 ani.

Peste 40 de ani (sau ceea ce ar fi trebuit să fie 4 intervale în care să apară vindecarea) și fiica mea de 12 ani, Martha, se relaxa pe canapea după școală, discutând cu mama ei despre cum avea nevoie să bea mai mult și, de asemenea, se simțea epuizată. Mama ei a întrebat dacă îi testăm glicemia și, de îndată ce a apărut numărul de 350 mg/dL, am simțit un fior imediat; Am rugat-o să facă singurul lucru care speram că va schimba numărul, deoarece trebuie să fi fost greșit. Ea s-a spălat pe mâini, a făcut din nou testul și a fost afișat un număr la fel de mare. Restul zilei a decurs foarte bine și după întâlniri cu consultanți, dieteticieni și asistente, până la ora 20.00, ne-am întors cu toții acasă cu două stilouri injectabile diferite, două tipuri de aparate de glucometre și o nouă provocare pentru familie.
 

Deci, cum s-au schimbat lucrurile în tehnologia diabetului în ultimii 40 de ani și ce ar putea veni în viitor?

Privind acum în urmă, ideea de a pune seringi și ace de sticlă în apă clocotită pentru a le steriliza pare atât de ciudată. Dar asta trebuiau să facă părinții mei pentru a mă menține în viață. Insulina disponibilă atunci a însemnat, de asemenea, că injecțiile au fost doar de două ori pe zi, cu mesele destul de fixe în număr de carbohidrați și momentul în care trebuia să mănânc.

De-a lungul anilor, insulina a evoluat și la fel și metoda de administrare. După seringile de sticlă au venit cele din plastic de unică folosință, iar acestea sunt încă folosite de mulți oameni astăzi ca o modalitate fiabilă de a-și administra dozele de insulină. De la mijlocul până la sfârșitul anilor 1980 am trecut la un stilou injector (pen) cu insulină și la multiple injecții zilnice. La acea vreme, ideea de a fi nevoit să mă injectez de patru ori pe zi în loc de două nu mă umplea de entuziasm, dar cel puțin însemna că puteam să mănânc când îmi place și nu la aceeași oră în fiecare zi.

În 2011, am trecut la o pompă de insulină – ceea ce însemna că nu trebuia să mă mai injectez deloc. Libertatea suplimentară și comoditatea oferite astfel au fost din nou un alt pas masiv înainte pentru mine.

Martha a început imediat să facă mai multe injecții zilnice. Este o jucătoare de fotbal foarte pasionată și, datorită sportului pe care îl practică, a reușit să treacă recent la o pompă de insulină în loc de injecții, care se potrivește mai bine nevoilor ei.

Martha are diabet zaharat tip 1 de puțin peste un an și suntem atât de mândri că a făcut ea însăși fiecare injecție, test de monitorizare și, acum, se descurcă cu pompa de insulină. Tehnologia îi permite să stea în sala de clasă înainte de prânz și să-și administreze insulina în bancă, fără ca nimeni să observe. Aici tehnologia câștigă pentru ea în fiecare zi.

Mai devreme am menționat testele de urină. Aceasta a fost o măsură foarte brută a zahărului în urină, care arăta dacă am mâncat prea mult mai devreme. Nu arăta dacă sunt hipoglicemic, așa că a trebuit să fiu atent la simptomele hipoglicemiei.

Din fericire, s-a dezvoltat și tehnologia în acest domeniu. Primele mele teste de glucoză din sânge au avut nevoie ca părinții mei și cu mine să așteptăm două minute pentru a potrivi apoi culoarea benzii cu diagrama de pe partea laterală a recipientului. Apariția tehnologiei noi a contribuit la îmbunătățirea masivă a acestui lucru; valorile sunt măsurate mai ușor și apoi înregistrate în jurnale pentru a fi discutate la următoarea programare la spital.

Când vine vorba de diagnosticul Marthei, lucrurile au fost foarte diferite. Deși ni s-au oferit glucometre fantastice care au dat un rezultat precis în 5 secunde, a durat doar câteva zile până să-i punem un monitor flash de glucoză pe braț pentru a oferi o modalitate de a avea o singură înțepătură. Acesta a fost un alt pas pentru a-i face viața cât mai ușoară, cât mai repede posibil.

Acum purtăm amândoi monitoare continue de glucoză care interacționează cu pompele noastre pentru a ajusta automat cantitatea de insulină administrată, afișând în același timp cea mai recentă valoare a glicemiei pe telefoanele noastre. Acest lucru este uimitor în comparație cu ceea ce a fost posibil în martie 1979!

În ultimii zece ani s-au înregistrat pași incredibili înainte în managementul diabetului – pe atunci, ar fi fost greu de imaginat ce este posibil în prezent cu tehnologia disponibilă astăzi! Adăugarea tehnologiei a oferit, cu siguranță, mai multe informații și a făcut transferul datelor între persoana cu diabet și echipa sa de sănătate mult mai ușoară. Deci, cum putem ghici ce vor face dispozitivele viitoare? Poate că nu putem, dar ne putem uita la ceea ce ne-am dori să realizeze, deoarece asta ar trebui să fie cheia pentru orice tehnologie nouă.

Pentru mine, dezvoltarea tehnologiei diabetului se reduce la alegere și ușurință în utilizare. Fiecare persoană cu diabet zaharat  tip 1 ar trebui să poată face alegerea care funcționează pentru sine și să aibă acces care nu este limitat de locul în care trăiește sau de cine plătește pentru asistența medicală.

Pentru fiica mea sper că va aduce tehnologie care îi permite să-și gestioneze diabetul cu cât mai puțin efort. De asemenea, este esențial ca, dacă datele ei sunt înregistrate într-un singur loc, acestea să fie partajate automat în orice rapoarte pe care le rulează. Dacă are nevoie ca echipa ei de asistență medicală să se uite la datele ei, ar trebui să le poată accesa și să le poată vedea în timp real; oriunde s-ar afla.

Presupunând că suntem încă într-o lume a injecțiilor și a măsurării glicemiei, aș spera că toate dispozitivele pot vorbi între ele și pot face calculele automat. În prezent, pompele de insulină încorporează atât de multă tehnologie ce analizează  proporțiile de carbohidrați, cât durează acțiunea insulinei și câtă insulină este încă activă. De ce un dispozitiv de injectare, cum ar fi un stilou injector (pen) cu insulină, nu poate funcționa în același mod?

Apoi, există un alt punct orb evident în acest moment - numărarea carbohidraților. Un posibil vis ar fi să ajungi într-un loc în care un telefon, sau chiar un ceas, poate face o poză a unei farfurii cu mâncare și să poate calcula automat câtă insulină să administreze. După aceea, fie o pompă de insulină eliberează această cantitate, fie pre-setează dispozitivul de injectare a insulinei pentru ca persoana respectivă să se injecteze. Sau poate că până în acea etapă nu trebuie să mai facem injecții. Putem visa!

Pentru mine, în ultimii 40 de ani s-au înregistrat schimbări masive în viața cu diabet zaharat tip 1; ce vor aduce următorii 40 de ani?

RO25RYB00148/ Mai 2025