
Diabet zaharat tip 2 - ce se întâmplă în organismul dumneavoastră?
Understanding the connection between insulin, blood sugar and maintaining normal levels is important for controlling type 2 diabetes.
Este important să recunoașteți semnele timpurii ale diabetului, astfel încât să puteți discuta cu un medic și să luați măsuri pentru a vă ajuta să vă gestionați din timp nivelul zahărului din sânge. Întârzierea tratamentului poate duce la agravarea bolii și la unele complicații.
Semnele și simptomele diabetului depind de tipul de diabet. Simptomele pot apărea brusc (ca în diabetul zaharat tip 1) sau treptat, pe o perioadă de timp (ca în diabetul zaharat tip 2). Complicațiile pot apărea și mai târziu în viață, fără simptome evidente.
Deși diabetul zaharat tip 1 și 2 diferă ca viteză de instalare și vârstă la care apare, simptomele sun foarte asemănătoare, și includ:
În timpul sarcinii, orice femeie poate dezvolta hiperglicemie, care dispare după naștere. Acesta este diabetul gestațional.
Aproximativ 1,2 milioane de copii și adolescenți din întreaga lume trăiesc cu diabet zaharat tip 1. În plus, diabetul zaharat tip 2 la copii și adolescenți este în creștere. Copiii tind să dezvolte simptome mai rapid și mai agresiv decât adulții. Pentru a afla mai multe, citiți Copiii și diabetul.
Persoanele cu diabet zaharat tip 2 au un risc de 2-4 ori mai mare să facă un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral, comparativ cu persoanele fără diabet.
Aflați cum vă puteți reduce riscul.
Dacă prezentați orice simptom de diabet, ar trebui să discutați cu medicul dumneavoastră cât mai curând posibil.
Diabetul poate fi diagnosticat prin mai multe tipuri de teste, care vor fi recomandate de un profesionist din domeniul sănătății. Cel mai adesea, pentru diabetul zaharat tip 1 și tip 2, se utilizează un test de glicemie a jeun sau un test de HbA1c (hemoglobină glicozilată), dar uneori poate fi recomandat și un test aleatoriu al glicemiei.
Aceste teste de sânge măsoară nivelul glicemiei din sânge înainte și după masă sau în orice moment al zilei, pentru a verifica dacă acestea sunt peste nivelurile recomandate.
Diabetul gestațional este depistat în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină (șase până la nouă luni) printr-un test de toleranță la glucoză.
Pentru a afla mai multe despre acest subiect, vă rugăm să citiți Diabetul Gestațional.
Un diagnostic de diabet poate fi destul de copleșitor la început, dar există multe modalități de a gestiona afecțiunea.
Pentru a afla mai multe despre ce se întâmplă după diagnosticul dvs. de diabet, citiți Viața cu diabet.
Cu sprijinul familiei, prietenilor și echipei medicale, gestionarea stării dumneavoastră poate deveni parte din viața de zi cu zi. Motivația de a vă controla afecțiunea, educația și tehnologia pot susține, de asemenea, acest proces.
O dietă echilibrată, exerciții fizice regulate și analizele periodice de sânge vă vor ajuta să vă controlați nivelul glicemiei. Puteți, de asemenea, să vă monitorizați nivelul glicemiei acasă, folosind un glucometru sau un monitor continuu de glucoză. Discutați cu medicul dumneavoastră despre aceste dispozitive și la ce ar trebui să vă așteptați când monitorizați glicemia acasă.
Pentru a afla mai multe, citiți Navigând printre tratamentele pentru diabetul zaharat tip 2.
Dacă ați fost diagnosticat cu diabet, trebuie să fiți atenți și la simptomele de hiperglicemie (glicemie crescută) și hipoglicemie (glicemie scăzută).
Dacă vă administrați insulină pentru a vă controla nivelul glicemiei, există șansa să fiți afectat de hipoglicemie (cunoscută și ca „hipo”). Hipoglicemia poate fi periculoasă și necesită asistență medicală imediată.
Pentru a afla mai multe, citiți Glicemie crescută? Provocări în timpul mesei și hiperglicemia și Scăderea glicemiei? Cum să descoperiți și să tratați hipoglicemiile.
RO25RYB00148/ Mai 2025