
Diabetul gestațional
Learn about gestational diabetes, including early symptoms to be aware of and the risk factors connected to the diagnose.
Acest articol furnizează informații privind gestionarea și tratamentul diabetului gestațional, inclusiv de ce este important și la ce vă puteți aștepta.
În timp ce unele femei își pot gestiona afecțiunea prin urmarea unei diete sănătoase și echilibrate și menținându-se active, altele pot necesita medicamente pentru a ajuta la controlul nivelurilor glicemiei lor.2 Este important să vorbiți despre aceasta cu medicul dumneavoastră, deoarece acesta va putea să vă furnizeze recomandări pe baza nevoilor dumneavoastră individuale și să vă ajute, susținându-vă pe durata sarcinii dumneavoastră.
Diabetul gestațional reprezintă afecțiunea în care dezvoltați niveluri ridicate ale zahărului din sânge (ale glicemiei) în timpul sarcinii, din cauza modificărilor hormonale din organismul dumneavoastră. Acesta are potențialul de a vă afecta sarcina și starea de sănătate a copilului dumneavoastră; prin urmare, este important să fie identificat precoce și să fie gestionat în mod adecvat.1,2
Vestea bună este că, de obicei, diabetul gestațional dispare după ce ați născut.1
În continuare găsiți câteva lucruri pe care să le aveți în vedere în cazul în care dezvoltați diabet zaharat în timpul sarcinii. Odată identificat, diabetul gestațional poate fi gestionat și tratat în mod eficient; așadar, acordați încredere echipei dumneavoastră de îngrijire a sănătății și urmați recomandările acesteia.
Dacă dezvoltați diabet gestațional, este vital să vă măsurați nivelurile glicemiei în fiecare zi, pe durata sarcinii.3 Echipa dumneavoastră de îngrijire a sănătății vă va spune când și cât de des să faceți acest lucru și care sunt nivelurile pe care să încercați să le atingeți.
În afară de ecografiile de rutină, este posibil să vi se recomande să efectuați ecografii suplimentare, în mod regulat pe durata sarcinii, pentru a verifica cum crește copilul dumneavoastră.3
Echipa dumneavoastră de îngrijire a sănătății vă va spune cum puteți să mențineți un stil de viață activ. Este bine să vă stabiliți ca obiectiv aproximativ două ore și jumătate de exerciții fizice moderate pe săptămână, ceea ce poate reprezenta, pur și simplu, câte o jumătate de oră de mers pe jos în fiecare zi lucrătoare.3
Implementarea unor modificări în dieta dumneavoastră poate ajuta la controlul nivelurilor glicemiei dumneavoastră.
Probabil că vi se vor recomanda să mâncați:4
În plus față de cele de mai sus, vi se va mai recomanda probabil să evitați alimentele și băuturile cu zahăr adăugat.4
Pentru unele femei, modificarea dietei și activitatea fizică este suficientă pentru a-și atinge nivelurile țintă ale glicemiei. Însă, pentru altele, tratamentul pentru diabetul gestațional poate include administrarea de medicamente pentru a ajuta la controlul nivelurilor glicemiei.2 Furnizorul dumneavoastră de servicii medicale vă poate prescrie metformin sau injecții de insulină, în funcție de necesitatea de administrare a medicamentelor.4
Comprimatele de metformin ajută la reducerea cantității de glucoză (zahăr) produse de ficat și pot face ca insulina să acționeze în mod adecvat. Acestea sunt administrare în timpul mesei sau după ce ați luat masa.5
Insulina este un hormon care ajută glucoza să pătrundă în celule și să fie utilizată pentru producerea de energie.5
Insulina este administrată sub formă de injecție sub piele, prin utilizarea unui ac mic, de obicei în coapse, fese și abdomen. Echipa dumneavoastră de îngrijire a sănătății vă va învăța cum să vă administrați injecțiile în condiții de siguranță.
Dacă aveți diabet gestațional, momentul ideal al nașterii este, de obicei, în jurul săptămânilor 38 – 40 de sarcină. Dacă glicemia dumneavoastră este în limite normale și nu există îngrijorări cu privire la starea de sănătate a dumneavoastră sau a copilului dumneavoastră, este posibil să puteți aștepta ca nașterea să înceapă în mod natural.4
În timpul travaliului, glicemia dumneavoastră va fi monitorizată și controlată, dacă este nevoie, cu o perfuzie cu insulină. Din cauza acestei monitorizări suplimentare, se recomandă să nașteți într-un spital în care există profesioniști din domeniul sănătății instruiți care vă vor putea susține.4
Nivelul glicemiei copilului dumneavoastră va fi testat începând la scurt timp după naștere. Dacă se va constata că este mic, este posibil să fie necesară hrănirea temporară a copilului dumneavoastră printr-un tub sau o perfuzie intravenoasă.4
De obicei, orice medicamente pe care le-ați luat pentru a vă controla glicemia vor fi oprite după ce ați născut. De obicei, vi se va recomanda să continuați să vă verificați glicemia una sau două zile după naștere.4
Dacă totul este în regulă, atât la dumneavoastră, cât și la copilul dumneavoastră, probabil că veți putea merge acasă după 24 de ore.4
Cu o gestionare promptă și adecvată a diabetului dumneavoastră gestațional, nu există niciun motiv pentru care să nu aveți o sarcină sănătoasă și o naștere normală; echipa dumneavoastră de îngrijire a sănătății vă va ajuta la fiecare pas. Înarmată cu toate cunoștințele și înțelegând ce trebuie să faceți, atât dumneavoastră, cât și echipa dumneavoastră de îngrijire a sănătății, puteți să așteptați relaxată nașterea sănătoasă a copilului dumneavoastră.
RO25RYB00148/ Mai 2025